Idei de cadouri de Paști

Picture of Ramona

Ramona

Fondator & artizan Cuvinte aurite

Alte postări

Idei de cadouri de Paști

Facebook
Pinterest
Reddit
LinkedIn
WhatsApp
X

Despre tradiția de a purta ceva nou și daruri care rămân

Paștele a fost mereu sărbătoarea mea preferată, în sensul spiritual a ceea ce înseamnă sărbătoare. Sigur că îmi place mult frenezia din jurul Crăciunului, dar iubesc liniștea care înconjoară Paștele. În creștinism, Paștele marchează Învierea lui Iisus Hristos, adică renaștere, început, viață nouă. 

Și poate tocmai pentru că sunt eu într-o perioadă în care viața mea s-a schimbat și mă aflu pe un drum nou – unul pe care n-aș fi vrut să-l cunosc, să vă spun drept, simt nevoia acestui început interior și nevoia de această formă invizibilă a reînnoirii sufletești.

În trecut, oamenii marcau acest început cu haine noi. Croiau, coseau, pregăteau cu migală ceva nou pentru Paști. În unele comunități era chiar semn rău să nu porți ceva nou de Paști, dar cred că în vremurile acelea era mai degrabă un semn de speranță.

Mă bucur sincer că nu le mai trăim și mulți dintre noi avem privilegiul de a ne lua haine noi de câte ori ne dorim ori avem nevoie, dar recunosc că îmi place să respect acest obicei și să port ceva nou în Noaptea de Înviere. Anul acesta i-am scris chiar cu acest gând Ancăi de la Lali Wear – pentru că Anca lucrează local, cu grijă, cu migală, cu sens, așa cum îmi place mie și cum îmi imaginez că lucrau oameni în trecut.

Cu sens îmi place să cred că lucrez și eu.

Pentru că produsele pe care le modelez buclă cu buclă nu sunt niciodată gândite ca ceva sezonier, ba dimpotrivă. Și dovadă stau oamenii care au produse de la mine de peste 10 ani – să fiu complet sinceră, nu mă așteptam nici eu la asta, dar recent a venit cineva la mine și mi-a zis: mi-ai făcut un set de umerașe acum 11 ani, le-am folosit anul acesta la nunta mea. M-am topit, pe cuvânt.

Și pentru că tot am menționat umerașele, vreau să deschid o listă scurtă cu trei idei de cadouri pentru Paști de la Cuvinte aurite. Poate sună a shameless promo, dar în mintea mea e doar sursă de inspirație.

1. Umerașele pentru copii

A fost o vreme în care făceam foarte des astfel de umerașe și îmi era atât de drag să le fac. Am renunțat la ele pentru că nu găseam niște furnizori serioși – dintr-un set de 12 bucăți puteam să folosesc doar vreo 3-4 pentru că restul erau crăpate și deși știu că e o condiție a materialului, acolo era o problemă de calitate. Așa că am renunțat cu tristețe la ele o lungă perioadă de timp.

Dar acum au revenit și nu vă pot spune cât sunt de fericită să le am pe stoc.

Umerașele pentru copii vin în două variante: cele pentru bebeluși (0-12 luni) și cele pentru copii între 1 și 7 ani. Cele pentru bebeluși sunt un alb lăptos, tare delicat, iar cele pentru copilași un pic mai mari sunt albe, roz și bleu. Sper să reușesc să găsesc și alte variante de culoare, însă momentan sunt tare încântată de acestea. Se pot personaliza cu nume, am lăasat linkuri la fiecare model în parte pentru a vedea exact detaliile.

Și, da, dacă după ce ați văzut pozele v-ați gândit – eu nu aș pune haine pe ele, nu vreau să le acopăr, 90% dintre cei care le comandă le păstrează pentru decor. Copiii prietenilor mei mi le arată mereu pe ale lor când merg în vizită. Le au pe perete în camerele lor.

2. Setul pentru casă

Setul acesta pentru casă, cu lumânare din ceară de soia turnată de Oana de la Cup&Candle, cu mug pentru cafea lucrat în România și ramă cu mesaj, este o idee pe care o am de aproape trei ani. Mai întâi i-am spus Oanei că visez la o lumânare cu mosc alb și lemn de santal, care să miroasă a curat, a acasă. Apoi a venit posibilitatea de a personaliza mug-urile, tot prin Oana, și am ales fără să stau pe gânduri: aici acum. 

Pentru că eu sunt genul acela de om – îmi plac și lumânările, îmi plac și mug-urile și nu am mereu răbdare să se termine lumânarea pentru a folosi mug-ul, vin cu această propunere, de a le putea folosi pe amândouă deodată.

Am știut de la început că vreau să le stea alături o ramă personalizată. Eu am două propuneri, dar le puteți personaliza așa cum simțiți că e mai potrivit pentru voi. Găsiți toate detaliile aici.

3. Broșe cu ac

Broșele acestea cu ac auriu au acum surori – broșele cu ac argintiu. Am tot primit întrebări despre varianta argintie și mă bucur că am, într-un final un răspuns care să vă bucure: da, există și varianta argintie.

Eu le recomand, ca întotdeauna, să fie purtate pe materiale împletite, pe tartan, pe sacouri, pe eșarfe, pentru a evita găurirea ireversibilă. Știu că uneori broșele acestea însoțesc anumite bluze întotdeauna și găurile ireversibile sunt doar un semn al relației trainice dintre ele, dar eu mă văd nevoită să menționez acest aspect mereu.

Sunt deja în shop și da, pot fi acel ceva nou de Paști. Ca un gând bun de început, un talisman de bine și belșug.

Bonus: semnele de carte

Cred că nu există context în care să nu recomand semnele de carte. Mi se par cel mai potrivit cadou pentru oricine, oricând. Pentru că începuturile pot avea atât de multe forme. M-am întâlnit la un moment dat cu un domn care mi-a zis: “Eu te știu pe tine. Am un semn de carte făcut de tine, primit de la soția mea. Scriu piua pe el – îl țin pe birou și de câte ori îl văd îmi amintesc să iau o pauză scurtă. Plus că mi se pare simpatic cuvântul și mă face să zâmbesc.” Era un domn care poartă mereu costum, poate vă întregește un pic imaginea.

Așa că pun, din nou, pe listă, semnele de carte agrafă care pot schimba ziua oricui. Chiar și pe a voastră.

Nu știu dacă Paștele mai înseamnă astăzi haine noi, dar cred că înseamnă în continuare început. Și poate că anul acesta acel început nu e ceva ce porți, ci ceva ce alegi să păstrezi.

Un gând. Un cuvânt. Sau o emoție.

Tags:

Lasă un răspuns