Săptămâna Dorului | 7-13 mai

Pentru suflete, locuri și momente care rămân.

Dorul este omniprezent în viețile noastre. Pentru mine e o mare dovadă de iubire – pentru oameni, animale, locuri și momente, pentru felul în care ne-au făcut să ne simțim. Anul acesta, dorul și-a găsit un (nou) loc definitiv în inima mea, acesta fiind și motivul pentru care am decis să lansez această campanie, prima de acest fel din toată istoria Cuvintelor. Da, implică reduceri la produse, însă mai mult decât atât, implică de fapt un nou pas spre a ne cunoaște și altfel.

De mai bine de zece ani, pe 13 mai, sărbătorim Ziua Internațională a Dorului, așa că anul acesta am vrut să marchez momentul cu o săptămână în care să împărtășim povești despre dorurile noastre. Nu pentru a ne întrista, ci dimpotrivă, pentru a ne bucura că am trăit momentele de care acum ne e dor. Că ne-a fost inima plină de iubire și de bucurie pentru cineva, ceva, undeva și că azi ne amintim cu drag de ele.

Poveștile pot fi despre iubiri vechi, despre oameni și animale care și-au încheiat călătoria aici, despre prieteniile care poate nu au continuat, dar care au lăsat ceva în noi, despre locuri în care am stat și care poate ne-au format în feluri în care numai noi știm, despre intimitatea unor momente, despre lucruri mici, aparent banale, care au încetat să se mai întâmple.

Dorurile mele

Îndrăznesc să deschid eu seria de povești, și sper că nu voi fi singura. Vă las detalii despre un pic mai târziu în text. Până acolo, las aici două doruri care locuiesc în mine: unul care este cu mine de mai mulți ani decât pot număra pe degetele de la ambele mâini, și unul recent, dar de-o intensitate covârșitoare.

Primul, cel vechi, este legat de-o prietenie sau mai degrabă de un tip de energie în prietenie, cu o naturalețe aparte în orice conversație și deschidere absolută. Poate vi s-a întâmplat și vouă – să cunoașteți un om și să aveți senzația că vă cunoașteți dintotdeauna, să existe o familiaritate inexplicabilă, să aveți capacitatea de a asculta nesfârșit și să simțiți că orice spuneți este primit fără rigori, grimase, judecăți. Sigur că poate vârsta joacă un rol important în acest tip de legătură, dar mi-e dor de prietenia asta care simțeam că trece dincolo de timp și spațiu. Acesta este un dor rămas într-un colț al inimii mele – mă vizitează uneori, îmi pune un zâmbet nostalgic pe față și se retrage la locul lui.

Cel de-al doilea, dorul care și-a făcut recent loc în inima mea, este cel pentru cățelușa mea, Martini. Mi-e dor de ea în fiecare zi și, deși conștientizez că nu mai este, tot am uneori sentimentul că o să se așeze lângă mine și o să-și pună o lăbuță pe mine, să mă simtă. Dorul acesta e cu totul diferit – a ocupat un sertar al inimii mele și se poartă uneori ca un copil care nu-și poate regla emoțiile și răvășește totul în jurul lui. E haos în sertarul acesta, deși aș fi zis că era un spațiu gol înainte să fie locuit.

Martini a fost primul meu câine – da, încă sunt în etapa în care adaug cu convingere „și singurul”. Am luat-o în foster la două luni când plângea non-stop noaptea dacă nu simțea o mână pe ea și a rămas cu mine zece ani. Regulile mele erau simple: câinele nu are voie în pat, îi fac schema de vaccinare, poze, postări pe Facebook și, gata, rolul meu e încheiat.

Însă după prima noapte în care am luat-o în pat, am așezat-o pe abdomenul meu și ea a dormit, în sfârșit, până dimineața, am știut că tot ce era legat de planul meu s-a dus pe apa sâmbetei și că nu o să mai dorm altfel decât cu ceva cald lipit de mine. Și așa a fost. Am în telefon mii de poze cu noi dormind lipite una de alta. Chiar mi-am dat seama recent că am poze cu ea din fiecare moment al vieții mele – indiferent ce caut, dau de o poză cu ea. La începutul despărțirii nici nu mai intram în folderul de poze, acum mă uit cu iubire la ele. Dorul acesta o să mă locuiască întotdeauna, și ce bucurie că o să fie așa. Fără dor mi-e că aș uita, ori asta mi se pare incredibil de trist.

Vă invit să vă împărtășiți dorurile

Spuneam că nu aș vrea să fiu singura care își împărtășește dorurile și asta pentru că vă invit să vă împărtășiți dorurile. Am creat un formular pentru asta, poveștile vor fi anonime, dar cu permisiunea voastră, mi-ar plăcea să le împărtășesc cu oamenii din comunitate.

M-am gândit mult dacă să fac asta și atunci când am decis să lansez invitația am luat în calcul mai multe lucruri, printre care faptul că atunci când punem în cuvinte un dor sau o poveste, începem să o înțelegem mai bine. Emoțiile devin într-un fel mai „ordonate”, mai puțin copleșitoare. Apoi, posibil să ne aducă un sentiment de conexiune pentru că se prea poate să mai existe oameni care au trecut prin experiențe similare.

Doruri și cuvinte

Dacă vrei să ții un dor aproape, poate există un cuvânt pentru el. Între 7 și 13 mai, dorurile transformate în Cuvinte primesc reduceri simbolice: 10% pentru un produs, 15% pentru două sau mai multe produse. Le puteți comanda direct în shop; vor fi modelate special pentru voi, buclă cu buclă.