Când cuvintele devin obiecte. O călătorie la Czech Design Week, în căutarea inspirației

Despre Praga, designul contemporan ceh, sticla care luminează în întuneric și un artist care construiește cuvinte din cuburi.

Uneori, inspirația vine atunci când ieși din atelier. Când lași pentru câteva zile în urmă obiectele familiare, materialele cu care lucrezi și lucrurile pe care știi deja să le faci și pleci într-un loc nou, cu întrebări, curiozitate și suficient timp pentru a te lăsa surprins.

În septembrie, am plecat la Praga tocmai pentru asta. Nu pentru a căuta o idee anume, ci pentru a descoperi alte feluri de a privi obiectele, materialele și procesul creativ.

Praga mi se părea un loc potrivit pentru o astfel de călătorie. Un oraș în care istoria este prezentă la fiecare pas, dar în care eram curioasă să descopăr mai ales prezentul. Cum arată designul contemporan într-o țară cu o tradiție artistică atât de bogată? Ce păstrează din trecut și ce alege să reinventeze?

Răspunsurile speram să le găsesc la Czech Design Week, festivalul dedicat designului și creației contemporane, organizat anul acesta între 10 și 13 septembrie.

Praga, un oraș care invită la creație

Dincolo de arhitectura spectaculoasă și de podurile care leagă cele două maluri ale Vltavei, la Praga m-a impresionat felul în care orașul își folosește spațiile publice și relația pe care o construiește cu râul.

Pe malurile Vltavei, unele dintre fostele spații din zidurile cheiului au fost transformate în locuri deschise publicului, cu uși uriașe, circulare, din sticlă, care par desprinse dintr-un proiect de design contemporan. Mi s-au părut fascinante nu doar prin arhitectură, ci și prin ceea ce sugerează: un oraș care își reimaginează spațiile existente și le transformă în locuri de întâlnire, de explorare și de creație.

Iar pe poduri, printre turiști și trecători, artiștii stradali adaugă un alt strat acestei experiențe. Praga nu este doar un oraș în care admiri arta și arhitectura, ci unul în care le întâlnești aproape la fiecare pas.

Mi s-a părut o introducere potrivită pentru ceea ce urma să descopăr la Czech Design Week: aceeași curiozitate pentru materiale, forme și posibilitățile de a transforma ceva familiar în ceva neașteptat.

Între moștenire și experiment

România și Cehia au câteva capitole de istorie în comun, inclusiv deceniile petrecute sub regimuri comuniste. Dar au și trasee culturale diferite.

Cehia poartă amprenta unei istorii îndelungate în spațiul Europei Centrale, în apropierea Vienei și sub influența fostului Imperiu Habsburgic. Tradițiile sale în sticlă, ceramică, mobilier, grafică și arte decorative au contribuit la formarea unei identități vizuale distincte.

Eram curioasă dacă această moștenire se regăsește în obiectele create astăzi. Dacă designerii contemporani o continuă, o contestă sau o folosesc ca punct de plecare pentru ceva complet nou.

La Czech Design Week am descoperit câte puțin din toate.

Ediția din 2026 a reunit creatori din domenii foarte diferite, de la bijuterie și design de obiect până la sticlă, mobilier și proiecte experimentale. Expoziția principală, găzduită de Galeria Mánes, a adus împreună nume consacrate și artiști aflați la început de drum.

Mi-a plăcut mai ales această libertate de a explora. Faptul că un obiect poate fi funcțional, decorativ, conceptual sau toate trei deodată. Că materialele obișnuite pot căpăta forme neașteptate. Și că uneori cele mai interesante idei pornesc de la cele mai simple elemente.

KUBAK: din câteva forme simple, o infinitate de cuvinte

În atelierul Cuvinte Aurite, literele sunt construite din sârmă. Un fir de metal se îndoaie, se curbează și capătă treptat forma unui cuvânt. La Czech Design Week am descoperit un alt mod de a construi limbajul: KUBAK, un proiect creat de Mattia De Vitis, care folosește un sistem modular de elemente geometrice pentru a forma litere și cuvinte.

Mi-a atras imediat atenția.

Nu doar prin aspectul său vizual, ci mai ales prin ideea din spate. Pentru că, deși lucrăm cu materiale și tehnici diferite, există o întrebare comună: ce se schimbă atunci când un cuvânt devine un obiect fizic?

În mod obișnuit, citim fără să ne gândim prea mult la forma literelor. Recunoaștem un cuvânt aproape instantaneu și trecem direct la semnificația lui, dar când trebuie să construim fiecare literă, procesul se schimbă.

Începem să observăm liniile, unghiurile, proporțiile, să înțelegem cum se leagă formele între ele. Să descoperim că un cuvânt are nu doar un sens, ci și o arhitectură.

Am vrut să aflu mai multe despre această perspectivă și i-am adresat câteva întrebări lui Mattia De Vitis, creatorul KUBAK.

Ce se schimbă atunci când un cuvânt nu mai este doar ceva ce citim, ci devine un obiect pe care îl putem construi, mișca și atinge?

„Când un cuvânt devine ceva fizic, cred că începem să îl percepem diferit. Atunci când citim, procesăm de obicei un cuvânt ca pe un întreg și îi recunoaștem semnificația aproape instantaneu. Dar când trebuie să îl construim, să îl mișcăm și să îl atingem, devenim mult mai conștienți de părțile sale individuale.

Prin KUBAK, am vrut să încetinesc acest proces și să fac structura literelor mai vizibilă. În loc să vedem pur și simplu un «A» ca pe un A, începem să ne gândim la formele din care este alcătuit, la relația dintre ele și la ce se întâmplă atunci când mutăm sau modificăm una dintre ele.

Mi se pare deosebit de interesantă această schimbare, pentru că ceva care este în mod normal abstract și digital devine fizic și tangibil. Un cuvânt nu mai este doar ceva ce citim, ci ceva ce putem construi, descompune și transforma. Într-un fel, KUBAK ne invită să privim limbajul dintr-o perspectivă mai vizuală și mai fizică.”

Răspunsul lui mi-a amintit de experiența atelierelor Cuvinte Aurite.

Atunci când modelezi un cuvânt din sârmă, nu te mai gândești doar la ce înseamnă. Începi să te gândești și la cum este construit, la cât spațiu ocupă o literă, la felul în care trece una în cealaltă, la echilibrul dintre forme.

Și, poate cel mai important, procesul cere timp.

Nu poți grăbi întotdeauna o curbă și nu poți sări peste o literă. Ești nevoit să rămâi atent la ceea ce faci, la fiecare mică transformare a materialului.

Într-o lume în care cuvintele sunt scrise, trimise și uitate cu o viteză incredibilă, mi se pare frumoasă ideea de a le reda greutate. De a le transforma în obiecte care ocupă spațiu, care pot fi păstrate și care ne invită să zăbovim puțin asupra lor.

Dacă ai putea construi un singur cuvânt cu sistemul tău și l-ai păstra pentru totdeauna, care ar fi acela și de ce?

„Cred că aș alege cuvântul «MODULAR». Mi se pare cuvântul care reprezintă cel mai bine ideea din spatele KUBAK. Întregul proiect pornește din fascinația mea pentru sistemele modulare și pentru felul în care un număr limitat de elemente simple poate fi combinat în moduri diferite pentru a crea ceva nou.

Îmi place și ideea de a păstra acest cuvânt ca obiect fizic. Ar fi o mică amintire a principiului din spatele sistemului: un lucru nu trebuie să fie complex pentru a oferi posibilități nesfârșite.”

Mi-a rămas în minte această ultimă idee: un lucru nu trebuie să fie complex pentru a oferi posibilități nesfârșite.

Este, într-un fel, și una dintre lecțiile pe care mi le-a oferit lucrul cu sârma. Un material simplu, câteva instrumente și o mulțime de posibilități de a transforma o idee în ceva ce poate fi ținut în palmă.

Sticla care luminează în întuneric și alte descoperiri creative

Dacă întâlnirea cu KUBAK m-a făcut să privesc altfel literele, lucrările artistei Monika Pacíková m-au făcut să descopăr o altă față a unui material cu o tradiție îndelungată în Cehia: sticla.

Dintre toate descoperirile de la Czech Design Week, aceasta a fost una dintre cele care m-au fascinat cel mai mult.

La prima vedere, vasele și vazele sale din sticlă atrag prin forme și prin culorile fluorescente. Dar ceea ce m-a surprins cu adevărat a fost să descopăr că aceste obiecte strălucesc în întuneric.

Mi s-a părut extraordinar felul în care un obiect atât de familiar, o vază, poate căpăta o identitate complet diferită în funcție de lumină. Același material, aceeași formă, dar două experiențe vizuale distincte.

Mi-a plăcut și contrastul dintre tradiția cehă a prelucrării sticlei și această abordare contemporană, aproape experimentală. Un meșteșug cu o istorie îndelungată devine punctul de plecare pentru obiecte care par să aparțină viitorului.

Am aflat ulterior că Monika Pacíková a câștigat premiul Best of Design la ediția din 2026 a Czech Design Week. Pentru mine, însă, lucrările ei deveniseră deja unele dintre cele mai memorabile descoperiri ale călătoriei.

Pe lista artiștilor și brandurilor pe care vreau să le urmăresc în continuare se mai află Vince Design, Kateřina Reich Jewelry și Tambiko Ritual.

Mi se pare interesant că, deși lucrează cu materiale și estetici diferite, toate aceste descoperiri au ceva în comun: capacitatea de a transforma un obiect într-o experiență, de a ne face să ne uităm încă o dată, mai atent, la ceea ce avem în față.

Ce aduci acasă dintr-o călătorie în căutarea inspirației?

Nu m-am întors de la Praga neapărat cu o colecție de idei gata de pus în practică și nici nu cred că acesta ar trebui să fie scopul unei asemenea călătorii.

M-am întors cu întrebări noi, cu nume de artiști pe care vreau să îi descopăr mai bine și cu o perspectivă puțin diferită asupra lucrurilor familiare.

Cu imaginea ușilor circulare de pe malurile Vltavei, care transformă spații vechi în locuri deschise către oraș. Cu amintirea sticlei fluorescente a Monikăi Pacíková, care își schimbă expresia odată cu lumina. Și cu literele lui Mattia De Vitis, care ne invită să încetinim și să redescoperim structura unui cuvânt.

Trei întâlniri diferite, dar care mi-au amintit același lucru: creativitatea nu înseamnă întotdeauna să inventezi ceva complet nou. Uneori înseamnă să privești altfel ceva ce există deja.

Iar pentru mine, care lucrez de atâția ani cu litere și cuvinte, poate că aceasta a fost cea mai frumoasă descoperire: până și lucrurile pe care credem că le cunoaștem foarte bine mai au povești pe care nu le-am descoperit încă.